Alegerea jucăriilor în spiritul Waldorf

Întâi de toate trebuie să vă fac o mărturisire. La finalul documentării mele pentru acest articol, m-am simțit de parcă cineva tocmai mi-ar fi dat două palme și apoi mi-ar fi azvârlit în față niște apă rece. Ignoranța nu este binecuvântare. Am fost un părinte stupid. În multe alte privințe, încă mai sunt.

Prin urmare, dacă decideți să citiți mai departe acest text, o faceți pe propria răspundere. Un pahar imaginar plin cu apă imaginară rece și o pereche de palme virtuale sunt pregătite și pentru voi.

Jucăria-educator

O jucărie potrivită îl poate învăța pe copil să fie sensibil, conștiincios, atent, afectuos, recunoscător. O jucărie nepotrivită îl poate învăța pe copil să fie nepăsător, nervos, frustrat, îl poate învăța pe copil să jignească, să fie violent, să urască.

Majoritatea părinților nu conștientizează că mintea unui copil asimilează orice, iar impactul negativ al jucăriilor nepotrivite se reflectă în comportament.

Este o jucărie angoasantă, indecentă sau violentă? Aceste caracteristici afectează copilul și percepția sa asupra propriei persoane și asupra lumii ca întreg.

Atunci când are la dispoziție o cameră suprapopulată de jucării, copilul se simte copleșit. El ignoră jucăriile sau se joacă în mod foarte agresiv cu ele. Explicația se găsește în faptul că informațiile din lumea exterioară sunt preluate intern de către copil.

Lovește! Trântește! Aruncă! Înlocuiește! – acestea sunt mesajele pe care le transmit jucăriile nepotrivite, mesaje pe care copilul le internalizează.

Jucăriile, o încântare pentru simțuri

Potrivit lui Rudolf Steiner, creatorul pedagogiei Waldorf, până la vârsta de şapte ani copilul este pe de-a-ntregul un organ de simţ. Un organ de simț pentru iubire, pentru ordine, pentru cuvinte frumoase, un organ sensibil însă și la nervozitatea din jur, la dezordine, la inestetic.

Orice impresie pozitivă îl ajută pe copil să se dezvolte armonios, în timp ce toate impresiile negative lasă urme permanente în dezvoltarea fizică și sufletească a copilului. Prin intermediul simțurilor (în număr de 12, după cum susține Steiner), copilul pipăie viața, o miroase, o gustă, o vede, o îmbrățișează cu toată ființa lui. Pe lângă cele cinci simțuri cunoscute, Steiner mai menționează simțul Eu-lui, al mișcării, al vorbirii, al echilibrului, al căldurii, al ritmului și simțul vieții.

Copilului i se dezvoltă simțul estetic atunci când este înconjurat de jucării frumoase, create manual, din materiale naturale. Aceste jucării stimulează curiozitatea, imaginația și creativitatea.

Materialele naturale vorbesc sufletului copilului. Prin expunerea excesivă la jucării sintetice și inestetice, cel mai mare risc pentru copil este pierderea sensibilității.

În activitățile de tip Waldorf sunt recomandate doar materiale liniștitoare pentru simțuri, precum lemnul natur, lâna, mătasea, pietrele netede de râu, răchita, pluta, scoicile, conurile de brad etc. În aer liber, simțurile copilului sunt stimulate prin joaca () cu nisip, pământ, apă, noroi.

Experiențele senzoriale ajută la dezvoltarea creierului, susțin cercetătorii în medicină. Miliarde de căi neuronale sunt formate și întărite prin experiențe senzoriale repetate.

Jucării pentru sensibilitate și gândire creativă

The best toys are 90% child and 10% toy, spun englezii.

Cele mai multe jucării moderne îl sărăcesc pe copil de imaginație și de simțul mirării, în timp ce obiectele simple, neșlefuite și fără exces de detalii pot căpăta cu ușurință semnificații și utilizări multiple. Copilul este liber să-și imagineze o bucată de lemn ca fiind o corabie, o pâine, un telefon, o trambulină etc.

Atunci când ține în mână un lemn, copilul primește doar energie pozitivă. Pentru că o bucată de lemn este unică.  În ea sunt depozitate multe povești – despre soare, despre apă, despre pământ, despre copacul din care provine, despre persoana care a tăiat bucata de lemn și a cioplit-o.

Jucăriile produse în serie sunt însă impersonale și ușor de înlocuit, ele fiind făcute cu un singur scop – acela de a aduce bani fabricanților. Copilul descoperă că jucăriile de acest tip sunt dispensabile, se plictisește repede de ele și își dorește mereu altele.

În timp ce în pedagogia Montessori se merge pe ideea jocului cu obiecte standardizate, care să ducă la învățarea de concepte, în pedagogia Waldorf se pune accentul pe imaginație, copilul fiind încurajat să-și creeze jucării. Acestea ajung să fie cele mai apreciate și sunt îngrijite cu cea mai mare atenție.

O jucărie tipică pedagogiei Waldorf este păpușa confecționată manual din lână, bumbac, in, mohair. Păpușa Waldorf este adaptată nevoilor fiecărui copil în parte, în funcție de vârstă și gen. Spre exemplu, păpușa pentru fetițe are codițe și poartă rochiță, iar păpușa pentru băieți are părul scurt, poartă cămășuță și salopetă.

Păpușile Waldorf sunt complet lipsite de trăsături faciale sau acestea sunt doar schițate, fapt ce permite copilului să-și imagineze o mulțime de emoții pe care să le atribuie păpușii.

Păpușile sunt jucării esențiale pentru dezvoltarea emoțională a copilului. Prin joaca () cu păpușile, copilul se exteriorizează pe sine.

Copilăria și etapele din educație

Până la vârsta de șapte ani, inteligența copilului este una practică. Copilul cunoaște lumea prin joc. Rudolf Steiner spune că jocul trebuie transformat în învățare și nu invers, pentru că jocul are o seriozitate sfântă care trebuie păstrată în învățare. Pentru copil, jocul înseamnă trăirea cu toate simțurile, mișcarea cu întreg corpul, activitatea mâinilor și a picioarelor.

Copiii care cresc sub presiunea de a deveni prea devreme adulți sunt privați de experiențe esențiale și unice pentru treapta lor de vârstă. În pedagogia Waldorf, copilăria trebuie apărată cu orice preț de precocitate, de tot ceea ce dăunează fanteziei copilului, de tot ceea ce provoacă frică, agresivitate și nesiguranță.

Copilului educat în stil Waldorf i se pun la dispoziție doar jucării potrivite stadiului de dezvoltare în care se află. Spre exemplu, în primii ani de viață cele mai potrivite jucării sunt cele simple și open-ended (care comportă interpretări multiple).

Prin urmare, atunci când părintele cumpără o jucărie pentru copilul său, este necesară o scurtă analiză:

• Este o jucărie frumoasă?
• Transmite emoții pozitive?
• Lasă loc pentru imaginație?
• Este de ajutor jocului imitativ?
• Are semnificații multiple?

Jucăriile celor mici

– De la 0 la 6 luni –

Cele mai interesante și mai accesibile „jucării” pentru un bebeluș sunt propriile extremități.

O zornăitoare din lemn este suficientă pentru a stimula exersarea abilităților motrice grosiere, precum rostogolitul de pe spate pe burtă și invers. Această jucărie ajută și la dezvoltarea mușchilor și la coordonarea mișcărilor.

Activitățile inițiate de bebeluș sunt mereu de preferat stimulării cu ajutorul unor jucării sofisticate precum centre de activități sau carusele muzicale. Atâta timp cât are în preajmă oameni pe care să-i observe, copilul este suficient stimulat – prin conversațiile pe care la aude, prin zgomotul făcut de apa turnată într-un pahar sau de zgomotul făcut la spălarea câtorva farfurii ș.a.m.d.

– De la 6 la 12 luni –

Pentru copil orice obiect se poate transforma într-o jucărie. Lucrurile periculoase trebuie îndepărtate din zona lui de acces.

Joaca () cu apă este binevenită, urmată după vârsta de 9 luni de joaca () cu nisip.

Obiecte ce pot fi folosite ca jucării: un ghem de lână sau de bumbac, orice articol croșetat, o oglinjoară, o lingură de lemn, un ou de lemn, diferite bucăți de material, scoici cu forme neascuțite etc.

– De la 1 an la 3 ani –

Printre jucăriile potrivite vârstei se numără: obiecte de uz casnic (farfurii și linguri de lemn), câteva animale din lemn, câteva instrumente muzicale (o maraca, un clopoțel), blocuri din lemn pentru construit.

Pe lista de jucării adăugăm conuri, nuci, pietre, iarbă, cristale, frunze, crengi, panglici, eșarfe de mătase.

O măturică și un făraș, o bucătărioară de lemn cu veselă din lemn pentru joaca de-a gătitul sunt instrumente care îi permit copilului să se angajeze pe deplin în imitarea imaginativă a rutinei zilnice, ducând în timp la însușirea unor abilități practice.

– De la 3 la 5 ani –

Multe din jucăriile folosite înainte sunt încă de interes. Copilul începe să se joace în grup.

Este perioada jocului imaginativ. Jucăriile devin magice, deoarece se adaptează perfect oricăror dorințe ale copilului. Posibilitățile de joc sunt nelimitate.

– De la 5 la 6 ani –

Este perioada creativității. Copilul nu are nevoie de o recuzită foarte mare pentru a se juca. În ciuda comercianților de jucării care îndeamnă la achiziția multor jucării, copilul trebuie încurajat să-și creeze jucării proprii – un garaj suspendat pentru mașini, o catapultă, o casă pentru păpuși etc.

La această vârstă, copilul are nevoie să își dezvolte musculatura. El vrea să se cațere, să alerge, să manevreze lucruri grele și voluminoase. Activitățile potrivite sunt cele care se desfășoară în aer liber.

Unele activități sunt de amploare (activități precum construirea unui fortărețe sau a unei bărci) și se desfășoară în etape, pe o perioadă de câteva zile.

Și activitățile de motricitate fine sunt foarte importante. Ele includ cusut, țesut, împletit. Instrumentele folosite în acest sens sunt instrumente reale.

Jucării pentru… părinți. Un studiu de caz

Studiul ni-l prezintă Sarah Baldwin, actual artizan de jucării naturale. Lucrând ca educatoare la o grădiniță Waldorf, Sarah Baldwin a organizat numeroase întâlniri cu părinții pe tema jucăriilor.

La o astfel de reuniune, părinții sunt rugați întâi să închidă ochii. Fiecare părinte primește o jucărie aleasă de educator la întâmplare – fie un robot de jucărie, o păpușă Barbie, o piesă Lego, un animal de pluș, fie o jucărie tipică mediului Waldorf – o păpușă textilă, o piatră netedă de râu, un animal cioplit în lemn, o scoică.

Fiecare părinte este rugat să exploreze (pe nevăzute, după cum spuneam) acea jucărie – să o pipăie, să o miroasă și să o guste, în același mod în care ar face-o un copil de vârstă foarte mică. Fiecare părinte primește pentru explorare și o jucărie din categoria opusă. La final, părinții sunt rugați să împărtășească experiențele.

Cei mai mulți părinți spun că jucăriile sintetice le provoacă o stare de tensiune, de scârbă, de confuzie, în timp ce contactul cu o jucărie naturală este însoțit de o stare de confort și relaxare.

În a doua parte a întâlnirii, părinții sunt puși să se joace. Un grup de părinți are la dispoziție doar jucării din plastic tipice (dinozauri, roboți, păpuși Barbie, jucării Happy Meal etc.), iar cel de-al doilea grup primește cuburi din lemn natur, marionete și păpuși textile, pietre, animale cioplite, conuri de brad etc.

Fiecare grup are la dispoziție 15 minute pentru a inventa o poveste cu ajutorul jucăriilor din dotare. După cele 15 minute, grupurile fac schimb de jucării.

Mai mereu, părinții constată că le este foarte greu să inventeze o poveste coerentă cu ajutorul jucăriilor din plastic. În aceste caz, un alt aspect foarte interesant de observat de către educator este joaca foarte zgomotoasă a părinților. În mod aproape invariabil, dinozaurii și roboții devin agresivi și atacă alte jucării.

În mod frecvent poveștile inventate cu ajutorul jucăriilor naturale sunt inspirate din viața reală, sunt povești despre familie sau despre natură. Uneori aceste povești au inserate elemente de aventură și mister. În timpul jocului, grupul de părinți este silențios, este foarte concentrat și foarte dedicat.

Sfatul pe care îl dă Sarah Baldwin este simplu: jucați-vă împreună cu copiii, creați-vă propriile povești cu ajutorul jucăriilor, observați calitatea jocului pe care anumite jucării vi-l inspiră!

Surse folosite pentru acest articol: Waldorf In The Home, Waldorf Homeschoolers, blogul Bella Luna Toys, Simple Homeschool, About Private School, blogul Elilaiann.

Articolul de față a fost scris în februarie 2013. Un articol înrudit tematic, scris în decembrie 2015, îl găsiți aici.

La final, vă recomand și o vizită în micul meu atelier de jucării de inspirație Waldorf.

Cu drag,

Irina