Magie într-un castron cu salată

Mă simt ca un magician de soi atunci când am în față legume proaspete din care trebuie să improvizez o salată.

Motivul e simplu. Până de curând, pentru mine, salata de crudități însemna fie o adunătură de roșii, castraveți, lăptuci, ardei gras și ceapă, fie o grămadă de fâșii de varză, fie niște morcov și țelină date pe răzătoare.

Apoi a venit ziua în care am decis să găsesc o combinație gustoasă de crudități, care să fie și ușoară și sățioasă.

Prima salată improvizată a avut lăptuci, castraveți, măsline, semințe decojite de dovleac, semințe decojite de floarea soarelui, semințe de cânepă măcinate, câțiva stropi de ulei de măsline și sare. Delicioasă!

Apoi am încercat și varianta cu țelină rasă, morcov ras, semințe decojite de floarea soarelui și de dovleac, ulei de măsline și sare. Alt deliciu!

O altă magie „culinară” s-a produs și în ziua în care, printre castraveți și ardei gras, am așezat și niște frunze de pătrunjel tocate mărunt-mărunt. Am realizat că până la 35 de ani habar n-am avut despre ce înseamnă o salată reușită! :P

Între timp mi-am făcut și un obicei din a spăla legumele (altele decât rădăcinoasele) în ziua în care le cumpăr de la piață și de a le depozita la frigider fie în casolete cu capac, fie în pungi ermetice (lăptucile în special).

Voi ce salate magice știți să faceți?

Irina

casoleta

 

Pantofi de primăvară

În luna aprilie, magazinul Bigstep a fost pentru noi un fel de Iepuraş de Paşte. Cu drag ne-au trimis spre testare aceşti pantofiori Pediped din piele naturală.

pantofi

De cum am scos cutia la înaintare, două mânuţe dibace s-au pus imediat pe treabă şi, în nici 10 secunde, pantofiorii au fost încălţaţi. Fără doar şi poate, a fost cel mai rapid încălţat la care am asistat vreodată. :-)

ne-am incaltat

Impresiile mele la prima vedere au fost foarte plăcute: pantofi moi şi flexibili, uşori, cu design delicat, cu miros discret (recunosc că îmi displac mirosurile tari pe care le au în general pantofii noi).

Ieşirile noastre n-au menajat deloc pantofii: micuţa A. (2 ani și 9 luni) i-a luat la joacă în nisip, prin ploaie, la plimbări prin iarbă, pe drum pietruit, chiar şi pe drum de ţară. Talpa (antiderapantă, făcută din cauciuc natural), îmbinările şi cusăturile arată în continuare impecabil.

afara cu pantofi

Interiorul pantofilor nu şi-a schimbat mirosul, confirmând faptul că pielea naturală a permis respiraţia piciorului. Micuţa A. i-a încălţat fie cu dres mai gros, şosete, sau direct pe piciorul gol. (Ce bine ar fi dacă şi pantofii de adulţi s-ar mula pe picior în felul ăsta!)

Un mare plus pentru aceşti pantofi este faptul că pot fi purtaţi la rochiţe, fuste, dar şi la colanţi şi anumiţi pantaloni. Practic sunt o combinaţie între pantofii sport şi pantofii eleganţi. Tot ca un mare plus notez faptul că pot fi încălţaţi şi descălţaţi cu cea mai mare uşurinţă.

Pantofiorii Pediped sunt pantofi aprobaţi de Asociaţia Medicală Americană de Podiatrie, iar pantofiorii testaţi de noi, Sadie Pink, sunt fabricaţi după o tehnologie specială, numită G2, despre care puteţi citi mai multe pe site-ul Bigstep.

În magazinul Bigstep găsiţi mărci recunoscute internaţional pentru calitate, iar pagina cu stocul de lichidări este un loc numai bun de frecventat. ;-)

Bigstep, mulţumim pentru pantofiori! Sunt minunaţi!

Irina

Azi scriu despre mine

…şi nu e uşor. De şase luni încoace fac curăţenie prin mine. Și încă mai am de lucru. În cei 35 de ani de viață am adunat multe rigidităţi mentale, morale și emoționale.

Cel mai important pas al meu a fost făcut în momentul în care am început să ignor ceea ce îmi spune mintea şi am devenit atentă la ce îmi transmite inima.

Am decis că informaţiile vii, anume informaţiile primite prin intermediul intuiţiei, sunt mai importante decât informaţiile moarte (citite şi auzite, indiferent de sursa lor).

Mi-am analizat viaţa în cele mai mici aspecte şi mi-am pus întrebări:

Am suficientă grijă de corpul, mintea, sufletul meu?
Cum, cât şi când mă hrănesc?
Cum, cât şi când dorm?
Cum, cât şi când mă relaxez?
Ce şi cum gândesc?
Care sunt emoțiile și sentimentele care mă definesc cel mai bine?
Știu să mă bucur de viață cu adevărat?
Ce anume îmi face rău şi ce anume îmi face bine?
Care sunt lucrurile de care am cu adevărat nevoie?
Ce pot face cu lucrurile de care nu am nevoie?
Cum pot să îmi gestionez mai bine timpul, energia personală, banii?
Cum pot să îmbunătăţesc relaţiile cu cei din jurul meu (în special familia şi prietenii)?

Unele răspunsuri s-au conturat de la sine, altele însă nu.

Am consultat un antrenor spiritual (spiritual coach). Am primit inițiere în Reiki. O perioadă am mers la un curs de sănătate şi autocunoaştere feminină. Am ajuns să cunosc un preot cu har. Am început să mă rog mai des lui Dumnezeu și lui Iisus Hristos. Iar acum merg la biserică mai des. Și uneori țin post.

Am devenită atentă la mine şi atentă la natură, mai ales la fazele lunii (creștere și descreștere). Mă hrănesc cu alimente prielnice mie, după un program care mi se potriveşte. Rezerv în fiecare zi 10-15 minute pentru exerciţii fizice. Citesc din Omraam Aivanhov, Osho, Eckhart Tolle, dar şi texte de astrologie şi texte duhovniceşti.

Încerc să duc o viaţă cât mai curată din toate punctele de vedere. Îmi văd de destinul meu şi de fetiţa pe care Dumnezeu mi-a dat-o în grijă. Nu mai am aşteptări în privinţa celorlalţi şi fac tot posibilul să nu îi judec. Şi îmi ţin inima deschisă.

Irina

Surse de inspirație personală

play Egoul nu poate exista decat prin seriozitate. Nimic nu ucide mai rapid egoul decat rasul, joaca, bucuria. Cand incepi sa privesti viata ca pe un simplu joc, egoul nu mai poate exista. Egoul este o boala; el are nevoie de atmosfera tristetii pentru a exista. Si seriozitatea creaza in tine aceasta tristete. Tristetea este solul in care se dezvolta egoul. Tocmai de aceea asa-zisii sfinti venerati de lume sunt atat de seriosi si gravi, pentru ca ei sunt cei mai egoisti oameni de pe pamant. Poate ca unii incearca sa arate ca sunt umili, insa sunt foarte mandri de piosenia lor. Pana si pe aceasta o considera ca fiind ceva foarte serios. Un sfant adevarat nu poate fi serios. O persoana religioasa celebreaza viata. Nu mai privi viata prea serios; ea este o joaca, o gluma – da, o gluma cosmica. Permite-i rasului sa patrunda in tine. Rasul este mult mai semnificativ decat rugaciunea. Rugaciunea nu iti poate distruge egoul; dimpotriva, ea il poate face sa devina foarte pios si aparent sfant. Dar cand razi cu toata fiinta ta, ai observat? Egoul dispare pentru o clipa. Atunci redevii copil si uiti complet de seriozitate. Priveste-te cand razi: unde-ti este egoul? Cine mai esti tu? Deodata, devii fluid, nu mai esti solid, ci curgator. Nu te mai vezi ca fiind o persoana in varsta, cu multe experiente si amintiri, cu o multime de informatii si invataturi. (Osho) first Să aveți o primăvară frumoasă!

Irina

Aici și acum

Scumpa mea prietenă M.,

Îți mulțumesc pentru că exiști și pentru că mă pisălogești aproape în fiecare zi ca să nu las blogul să moară.

Da, recunosc că nu sunt pe deplin împăcată cu decizia mea. Nu pot să nu mă întreb oare cum sunt cei 200 de oameni care, zilnic, continuă să mă onoreze cu vizite virtuale. Aș vrea să îi pot privi în ochi și să îi îmbrățișez pe fiecare în parte. Și aș vrea să le spun că îi iubesc.

Nu există greșeli, există doar lecții.

Iar cel mai important moment din viața noastră se întâmplă aici și acum.

Irina

 

 

 

Uleiul de susan – o revelație

În căutările mele de informații despre remedii naturiste, am găsit multe mențiuni despre uleiul de susan ca fiind nelipsit în tratamentul bronșitelor și sinuzitelor. Recent, pe fondul unor frecvente probleme respiratorii în familie, am ajuns la un magazin naturist de unde am cumpărat o sticlă de ulei de susan alimentar, presat la rece. Dacă s-ar fi dovedit ineficient din punct de vedere medical, măcar îl puteam folosi la gătit. :-)

sesamolie

Primul care a încercat uleiul a fost soțul. Era seară și avea nasul înfundat. A luat sticluța cu pipetă (care înainte a avut în ea picături Vibrocil) și și-a pus în fiecare nară câte o picătură de ulei de susan. La ora respectivă eu dormeam. A doua zi am primit confirmarea că uleiul și-a făcut treaba și a desfundat foarte bine căile respiratorii. Din seara următoare am început să-i dăm și fetiței, cu rezultate la fel de bune.

La câteva zile după aceea, dimineața la trezire, micuța A. era agitată și mi-a spus că o doare urechea dreaptă. Am înlemnit. Din auzite știam că zeama de usturoi și uleiul de măsline cald picurate călduțe în ureche ar fi de ajutor în cazul otitelor obișnuite.

Întâi am zis să aștept o oră-două, ca să exclud o poziție de somn greșită ca și cauză a durerii de ureche. În timpul ăsta, micuța A. mi-a repetat același lucru: „doare!”. Pentru că nu avea febră, m-am gândit că o picătură de ulei de susan cald nu avea cum să-i facă rău. Am încălzit puțin ulei și i-am picurat  în ureche un strop. Și asta a fost tot. Ne-am luat cu joacă și cu treabă fără probleme. Toată ziua am întrebat-o pe micuța A. dacă o mai doare urechea. Răspunsul a fost clar „nu”.

Între timp am găsit pe blogul Danielei câteva informații despre un ritual ayurvedic pentru vreme rece, la care se folosește tot uleiul de susan. Dimineața, după trezire, se masează interiorul nărilor cu ulei călduț, mai întâi în sensul acelor de ceasornic, apoi în sens invers. Recunosc că nu fac acest ritual în fiecare zi, dar de fiecare dată când îl fac, respir mai ușor, iar mucoasa nazală nu mi se mai usucă.

Pe voi ce anume vă apără de răceli?

Irina