Locul în care lucrez de trei luni încoace pare desprins dintr-un basm. Privit din afară, arată ca un afterschool. Înăuntru, am descoperit o luptă adevărată, când mai subtilă, când mai vehementă, care are ca miză principală salvarea și protejarea magiei copilăriei.

Spirite înfricoșătoare 🐉 par hotărâte să le fure copiilor cei mai frumoși ani din viață. Le distrag atenția cu telefoane și tablete sau le deformează mințile cu ideologii pătrate.

Recunosc că de fiecare dată când aud de la un copil că Dumnezeu nu există sau că oamenii se trag din maimuță, simt așa, brusc, o nevoie fiziologică să mă retrag pentru vreo câteva ore într-o cameră izolată fonic. Cazurile nu sunt unele nesemnificative ca număr. Aș avea ce povesti, acolo în cameră, fiindcă cel mai probabil, încă de pe vremea când erau preșcolari, aceiași copii l-au mâncat 🍖pe Iepurașul de Paște într-o zi de vineri, iar pe Moș Crăciun l-au trimis la azil ca să se învețe minte și să nu mai amăgească atâtea generații!

Prea mulți copii par niște adulți captivi în trupuri de școlari. Ei le știu pe toate și le-au văzut pe toate, la fel și părinții lor. Aflu cu stupoare de la copii că părinții lor sunt oameni lipsiți de greșeală, genii la o adică. De la ei primesc tot ce le trebuie în viață, și că restul sunt baliverne. Și mai aflu că viața este foarte clară, trebuie să știi ce vrei și să muncești pentru asta, și apoi o să obții totul. Nemaipomenită veste! Uite că alți au primit instrucțiuni de folosire a vieții, iar restul nu! Probabil a fost vreo eroare la serverul de email sau s-a terminat prea repede tonerul la imprimantă. 😠

Sunt (prea) mulți copii cu spirit critic mereu activ, cu priviri reci, egocentrici, care găsesc cu greu resurse să zâmbească sincer sau să adreseze cuiva o încurajare sau să ierte cuiva ceva. “Greșeala celuilalt e mereu mai mare decât greșeala mea. Cutare a început, nu eu! Acum e rândul meu și nu las pe nimeni să intre în față!”

Au fost antrenați de mici să fie puternici, să fie cei mai buni, să nu greșească fiindcă e rușine, să știe să agreseze ca să nu fie agresați. Li s-a făcut o instrucție cam ca la armată. Cel mai adult copil câștigă! Ce câștigă, mă întreb? O viață lungă trăită în auto-iluzionare că știe ceva despre sine, o viață de agresor cu mască de victimă, o viață trăită cu frică de respingere și de abandon, cu depresii tratate pe la pseudo-specialiști.

Le-a fost furat dreptul la o copilărie curată. Acești copii poartă în ei suflete grele și prăfuite. E nevoie de timp și de multă iubire pentru a îi întoarce pe acești copii cu fața spre lumină, spre puritate și spre Dumnezeu. Toți avem în noi intuiție divină, o voce care, atunci suntem pregătiți să o ascultăm, ne dezvăluie răspunsurile de care avem nevoie cel mai mult, sau ne ghidează pe drumul nostru punându-ne întrebările potrivite.

Viața este la fel de imprevizibilă și pentru cei care cred că strămoșii lor au fost niște primate și pentru noi ceilalți care ne hrănim cu Duh Sfânt și care înțelegem cum funcționează și cât de eficientă este magia amintirilor din copilărie.

Poate nu suntem suficient de mulți, dar suntem niște părinți și pedagogi insistenți, care învățăm alături de copii, admitem că nu suntem perfecți, cerem și oferim iertare, și avem certitudinea că dacă noi ne facem treaba, lucrurile vor fi mai ușoare pentru toată lumea.

Basmul nostru trebuie să se termine cu bine!

Irina

 

Reclame