Bine v-am regăsit!

În categoria pe care am intitulat-o „cărți pentru joacă” m-am gândit să includ cărțile pentru copii care implică activități practice precum desenatul, scrisul, coloratul, lipitul și decupatul.

Cărțile pe care vi le prezint sunt din biblioteca proprie și au fost cumpărate din librării.

  • În topul preferințelor micuței A. (3 ani și 8 luni) se află cartea cu magneți Ne pregătim de orele de scris și citit (Editura Prut). Cartea are o cariocă lavabilă cu ajutorul căreia se pot trasa și desena tot felul de forme. Cartea trebuie curățată relativ repede, cu ajutorul unui burete pentru carioci lavabile, sau cu șervețele umede pentru menaj, apoi lăsată cu paginile răsfirate ca să se usuce.

carte magneti - ne pregatim de scris

Sincer vă spun, ador această carte pentru că putem repeta o mulțime de exerciții fără să consumăm hârtie sau toner de la imprimantă. În plus, magneții pot fi folosiți și în alte activități. Exercițiile din carte sunt amuzante, unele mai simple, altele puțin mai complicate. Pe blogul Ligiei găsiți o recenzie mai amplă.

Din păcate, cartea nu a fost reeditată și acum este greu de găsit în librării.

  • Caietele de lucru de la Editura Litera pentru grupele de vârstă 3+ și 4+ ne sunt și ele de folos pentru exersarea scrierii, dezvoltarea limbajului și pentru exerciții de matematică elementară. Caietele le-am primit cadou de la bunici, altfel n-aș fi dat bani pe ele pentru că au un conținut perisabil. Multe exerciții (cum sunt cele de scriere sau matematică) se fac repede, iar în câteva zile caietul e bun de aruncat. Chiar dacă duc hârtia la reciclat, tot nu mă simt bine când văd risipă mare de hârtie.

Noi folosim aceste caiete pentru exersarea decupatului. După ce exercițiile au fost făcute, o las pe micuța A. să-și aleagă ce vrea să decupeze. Asta e o activitate care o ține ocupată încă vreo jumătate de oră.😉 Opțional, putem face colaje din bucățile rezultate.

  • Tot ca și cărți practice, am alăturat două titluri în limba engleză, care apar și în poza de mai sus: o carte despre fructe, cu abțibilduri (foarte rezistente, le avem de aproape un an și majoritatea se țin încă bine🙂 ) și o carte cu forme de potrivit. Cărțile au fost cumpărate de la librăria Antic ExLibris, în perioada lor de prețuri decente.

carti practice

 

  • Cărțile de colorat și pictat le-am lăsat la urmă pentru că am mai multe de povestit despre ele.

La noi în casă, coloratul și pictatul sunt la ordinea zilei, în special coloratul cu carioci și pictatul cu pensula. Ocazional, micuța A. alege creioanele cerate sau creioanele cu grafit, și tot ocazional îmi cere culorile pentru pictatul cu mâinile (recunosc că, din comoditate, nu le țin la vedere și i le pun la dispoziție doar când mi le cere). Creta o folosim atunci când mergem în parc.

Fac o paranteză. Recent am început să studiez art-terapia și citind despre cât de importante sunt toate tipurile de ustensile și materiale de lucru, intenționez să corectez niște lacune din activitățile noastre. Folosirea acuarelelor, de exemplu, are legătură cu amintirea timpului petrecut de copil în lichidul amniotic, iar desenatul cu cretă pe tablă îl ajută pe copil să-și rezolve anumite temeri.

Pentru pictatul cu culori tempera folosim și coli albe, de bloc de desen, dar și cărțile de colorat Jumbo, de format A3, de la Editura Galaxia Copiilor. Foile din aceste cărți sunt cam subțiri pentru pictatul cu tempera sau acuarele, așa că trebuie instruit copilul să scurgă bine pensula de apă.

Tot o recomandare pe care o fac cu mare drag este cartea Mandale magice: Prințese (Editura Curtea Veche).

Mandalele, folosite pe scară largă de psihoterapeuți, nu sunt doar niște simple desene de colorat, ele ajută la echilibrarea emoțiilor și gândurilor, fiind utile în autocunoaștere și autovindecare spirituală. Fiecare culoare folosită are o semnificație, la fel și îmbinarea lor. (Pe internet puteți citi mai multe pe tema mandalelor.)

Cartea Mandale magice: Prințese am comandat-o pe nevăzute, nu știam ce conține și dacă e potrivită pentru vârsta de 3-4 ani. De cum a deschis-o, micuța A. și-a luat cariocile și a început să coloreze cu grijă. I-am urmărit mișcările și comportamentul, iar ceea ce pot să spun este că ceva a fost diferit. Față de unele desene din cărți pe care le colorează în grabă și care îi creează o stare de agitație, desenele din cartea cu mandale au în ele ceva liniștitor.

(Ca fapt divers, seria de cărți cu mandale de colorat mai include titluri cu Balauri și Pirați. Nu știu dacă aspectul liniștitor din cartea cu prințese se regăsește și acolo. Așa că recomand atenție dacă vreți să le cumpărați pe acelea.)

Notez ca un mare plus al cărții de față faptul că prințesele sunt ilustrate ca niște fetițe, nu ca niște femei.

Spor la joacă!

Irina