Notă: Articolul descrie o experiență personală. Nu este un articol plătit. Pentru informații avizate, cel mai bine este să vă adresați unui doctor.

De circa 10 zile, bronșita fetiței noastre ne dă mult de furcă. În urmă cu o săptămână, doctorul ne-a prescris patru siropuri: Augmentin, Fluimucil, Aerius și Salbutamol, dar ne-a recomandat și un aparat cu aerosoli.

Din banii-cadou pentru Crăciun de la bunica paternă am decis că cumpărăm un aparat despre care nu știam cum arată și nici cum se folosește, dar despre care m-am informat cât se poate de rapid.

Am pus ochii pe cel mai ieftin aparat bun de pe piață: Laica, un aparat de aerosoli cu ultrasunete, micuț și silențios.

aparat aerosoli

În primele zile de folosire ne-am chinuit teribil, pentru că A. (17 luni) nu a vrut să-l accepte decât pentru scurt timp (maximum un minut), în ciuda faptului că am apelat la desene animate pentru distragerea atenției.

Vinerea trecută am făcut o nouă vizită la doctor. Situația era ușor îmbunătățită, dar nu mulțumitoare.

Trebuia găsită o soluție. După o discuție cu o farmacistă, am aflat că ședința de aerosoli trebuie să dureze cel puțin 6 minute, altfel nu are efect.

Așa că, de vineri încoace, tratamentul cu aerosoli îl facem doar în timpul somnului, după-amiaza și seara. Efectele sunt vizibile.

CUM FUNCȚIONEAZĂ?

Aparatul are două măști, una mare pentru adulți și una mică pentru copii (pe care am folosit-o și eu pentru că cea mare e prea mare). În interiorul aparatului se pune apă distilată (noi am avut doar apă demineralizată) până la un anumit marcaj, iar într-un căpăcel poziționat în centru se pune medicamentul în doza prescrisă de medic, împreună cu 2-3 ml de ser fiziologic. Pentru răceli banale este suficient doar serul fiziologic (5 ml).

Masca se conectează la un furtun care se prinde și el de aparat. Aparatul se bagă în priză, se apasă butonul de funcționare, vaporii ies prin mască, iar la final aparatul se închide singur.

DEFECTE

Aparatul Laica stă prost cu stabilitatea, iar medicamentul din interior se poate vărsa cu ușurință în timpul manevrării.

Se întâmplă ca jetul de aburi să vină destul de puternic și poate fi cam deranjant.

Uneori aparatul se închide de la sine la finalul ședinței, alteori, deși medicamentul din interior s-a evaporat, butonul de funcționare rămâne aprins.

Firul de la încărcător este cam scurt. Noi folosim un prelungitor ca să ne putem mișca ușor în jurul patului, adaptându-ne pozițiilor schimbătoare din timpul somnului ale lui A.

CALITĂȚI

Eeste silențios și ușor de folosit. După părerea mea, nu este un moft de aparat de avut în casă. Este o necesitate.

Aparatul ajută și la tratarea tusei productive specifice bronșitei, ca și în tratarea tusei seci. Fiindcă am rămas cu un gâdilat în gât după o răceală avută în urmă cu trei săptămâni, am testat și eu aparatul, iar după câteva ședințe cu ser fiziologic am scăpat de tusea seacă.

În prezentarea produsului scrie că terapia cu aerosoli este eficientă în tratamentul afecțiunilor pulmonare, traheitei, astmului, bronșitei, sinuzitei și alergiilor. Cu ajutorul aerosolului cu ultrasunete, preparatele pentru inhalare sunt transformate, prin oscilarea unui cristal piezoelectric prezent în aparat, în microparticule de lichid care sunt dispersate în aer. Aceste particule, de dimensiuni cuprinse intre 1 și 5 microni, reușesc să penetreze până în adâncimile căilor respiratorii, ducând principiile active în punctele corecte.

Irina

30 decembrie 2013