Amintirile mele din anii de mers la grădiniță sunt aproape exclusiv unele cu fundal outdoor: groapa cu nisip fermecat, băncile de lemn pe care țopăiam până la epuizare, mormanele de frunze uscate în care toamna făceam plonjoane.

autumn-leaves

Așadar, zero amintiri despre poezii sau cântecele recitate la serbări, zero amintiri despre alte activități desfășurate în interiorul grădiniței.

Cișmigiul a fost parcul copilăriei mele preșcolare. Acolo m-am jucat ca nicăieri în altă parte. Acolo m-am îndrăgostit de natură. Dacă aș putea, acolo mi-aș duce fetița în fiecare zi.

Pentru că locuim în afara Bucureștiului, vizitele noastre în Cișmigiu sunt cam bilunare. Vizitele vor fi și mai puține după încheierea concediului pentru îngrijirea copilului. Rutina zilnică va fi cea a mersului la o grădiniță cu program prelungit… Iupiii!

Sub imaginea unui iupiii vesel stă un iupiii tare necăjit. Mama iupiii și-ar dori pentru puiul ei altceva decât o grădiniță cu programă clasică, altceva decât o grădiniță cu specific Montessori sau Reggio Emilia, cu taxe scandalos de mari.

Mama iupiii visează la o grădiniță în aer liber precum cele care funcționează deja de câteva decenii în țările scandinave, o grădiniță unde copilul stă în natură cel puțin 3 zile pe săptămână. 

padure

Indiferent de anotimp, copilul își vede de treburile lui copilărești acolo unde îi e locul, sub cerul liber. Nu între patru pereți, la o măsuță, așezat cuminte pe un scăunel. 

La grădinița în aer liber lucrurile sunt clare: There is no such thing as bad weather, only bad clothes! / Nu există condiții meteo nepotrivite, ci doar haine nepotrivite!

Copilul se poate juca în noroi, are voie să se cațere în copaci, ba chiar i se dau pe mână lucruri periculoase precum briceag, cârlige de pescuit și chibrituri! Păi ce copil nu și-ar dori așa ceva? Câți copii ar prefera în loc creioane și pensule?

La grădinița outdoor, activitățile culturale se desfășoară în muzee, în galerii de artă, în săli de spectacol.

Învățarea în aer liber este directă, de tip first hand, în opoziție cu second hand learning, care presupune o învățare indirectă. 

frog

La grădinița outdoor, orele de masă sunt pentru copil ore de picnic, iar virozele – o necunoscută.

Grădinițele în aer liber fac minuni pentru sistemul imunitar al copilului și combat apariția unei boli (nerecunoscută medical) care afectează tot mai multe generații: Nature Deficit Disorder – NDD (alienarea față de natură). 

Copiii care sunt educați într-o astfel de instituție outdoor, spun vesticii, au abilități motrice, abilități de comunicare și de interacțiune socială peste medie. Evident că avantajele sunt numeroase, inclusiv în privința gândirii critice și a creativității: Research shows interaction with the natural environment plays an important role in children’s development, including building problem-solving and critical thinking skills, as well as fostering creativity.

iaz

Dacă vreți să aflați mai multe despre acest subiect, puteți căuta pe google informații despre forest kindergarten, outdoor nursery, open-air nursery, nature kindergarten sau nature preschool. Ele sunt foarte des întâlnite în Norvegia, Suedia și Danemarca. Grădinițe outdoor funcționează de câțiva ani și în Germania, Marea Britanie, SUA, Canada, Japonia.

Mai jos găsiți câteva filmulețe tematice care vă vor binedispune sau dimpotrivă.

  • Un filmuleț despre o grădiniță outdoor norvegiană
  • Un filmuleț despre preșcolarii outdoor dintr-o instituție neacreditată din Japonia. Vă rog să nu-l ratați pe băiețelul de la minutul 18, secunda 9!
  • Un filmuleț despre educația în aer liber din Marea Britanie
  • Un filmuleț scurt despre educația outdoor în Germania